Gândirea critică la lecțiile de fizică

   Gândirea critică este caracterizată prin faptul că în cele mai multe cazuri atinge nivelurile superioare ale cogniției, potrivit taxonomiei lui Bloom, dar dezvoltă capacitatea de gândire și argumentare logică. Pe baza dimensiunii sociale a învățării ea corespunde unei munci de creație realizate în grup. O altă caracteristică a gândirii critice este pragmatismul său, deoarece, în decursul aplicării acestor metode, elevii formulează un aspect esențial în legătură cu o problemă apropiată lor. În vederea formării și dezvoltării la elevi a caracteristicilor gândirii critice în mod cât mai eficient, profesorul trebuie să se concentreze pe analiza problemelor care frământă elevii, să ofere ajutor consistent și însuflețitor. Pentru o învățare eficientă, elevii trebuie să aibă o atitudine pozitivă față de învățare, față de participarea la lecție. Relația eficientă dintre profesor și elev, respectiv un colectiv bun de elevi, este o cerință necesară a acestei strategii. Atitudinea democratică promovată de profesor în clasă( toți elevii își pot exprima liber opiniile. Toți sunt ascultați, părerea fiecăruia contează, nimeni nu este obstrucționat), instaurarea unor reguli de învățare instaurate unanim, sunt câteva dintre modalitățile prin care se poate crea o atmosferă sănătoasă de lucru. A învăţa să gândeşti critic la lecţiile de fizică este cel mai bine atunci, când astfel se abordează cunoştinţe noi, ca şi cum această abordare ar fi parte a programei sau un rezultat previzibil al acesteia. De fapt, din dobândirea deprinderilor practice în mod izolat, pe de o parte, şi memorizarea cunoştinţelor teoretice, pe de altă parte, şi rezultă gândirea critică. În procesul de instruire la fizică interacţiunea „profesor – elev”, are o importanţă deosebită, în cadrul căreia, profesorul are menirea de a motiva elevii să contribuie la dezvoltarea propriei personalităţi, la asimilarea întreg universului de cunoştinţe pe care trebuie să le posede fiecare elev. Pornind de la faptul, că fizica reprezintă acea disciplină cu profil real, care studiază fenomenele fizice existente în natură şi necesită răspuns la întrebările ce apar la fiece pas, această ştiinţă precisă nemijlocit contribuie asupra faptului, ca elevii în urma analizei şi gândirii critice, să-şi poată expune opiniile şi observaţiile. Important este, că elevii trebuie să accepte ideea că ceea ce cred şi asupra ce reflectă ei are valoare unică şi este o contribuţie proprie la înţelegerea mai bună a conceptelor discutate. Fără încredere în propria lor valoare şi demnitate, elevii vor refuza să se implice în gândirea critică.
       Gândirea critică reprezintă un aspect esenţial pentru învăţarea fizicii deoarece, aşa cum subliniază Tsui (2000), facilitează procesul de învăţare, conferindu-i rapiditate şi profunzime, dezvoltând totodată abilităţile de rezolvare de probleme nestructurate, similare celor de viaţă. Metacogniţia are şi ea implicaţii multiple în procesul educaţional. Elevii cu abilităţi metacognitive dezvoltate au o performanţă academică mai ridicată decât cei cu abilităţi metacognitive reduse (Wilson & Bai 2010). Mai mult, abilităţile metacognitive şi de gândire critică sunt necesare pentru a ajunge la învăţarea autoreglată. Cercetările indică faptul că elevii implicaţi în programe care au avut drept scop dezvoltarea abilităţilor de autoreglare a învăţării au obţinut performanțe academice mai bune decât elevii care nu au fost implicaţi în astfel de programe. De asemenea, aceşti elevi se implicau mai activ şi independent în procesul de învăţare, comparativ cu cei care nu au participat la programe care aveau ca scop dezvoltarea învăţării autoreglate (Gott, Lesgold, & Kane, 1996; Wilburne, 1997 in Erskine, 2009). Un alt set de competenţe esenţiale pentru procesul de învăţare sunt cele relaţionate învăţării de profunzime. Un elev care practică învăţarea de profunzime, spre deosebire de unul care învaţă superficial, este un elev motivat intrinsec şi care consideră că învăţarea îi oferă noi perspective asupra realităţii şi asupra sinelui. Predarea fizicii, dezvoltând gândirea critică, nu este o sarcină simplă şi nici una care se realizează într-o anumită lecţie şi apoi se uită. Nu există o listă de paşi care trebuie urmaţi pentru a ajunge la gândirea critică. Există, însă, un set de condiţii care trebuie îndeplinite de fiecare lecţie şi care sunt esenţiale pentru promovarea gândirii critice: trebuie găsit timp şi create condiţii pentru experienţele de gândire critică; elevii trebuie lăsaţi să speculeze; trebuie acceptată diversitatea de idei şi păreri; trebuie promovată implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare; elevii nu trebuie să aibă sentimentul că riscă să fie ridiculizaţi; trebuie exprimată încrederea în capacitatea fiecărui elev de a gândi critic; trebuie apreciată gândirea critică.
Pentru a ajunge să gândească critic, elevii trebuie: să-şi dezvolte încrederea în forţele proprii şi să înţeleagă valoarea propriilor lor idei şi opinii; să se implice activ în procesul de învăţare; să asculte cu respect opiniile diferite; să fie pregătiţi pentru a formula şi demonta judecăţi.
      Responsabilitatea pentru învăţare şi pentru angajarea în gândirea critică revine, în ultimă instanţă, elevului. Atmosfera din clasă trebuie să le permită elevilor să gândească critic, dar ei sunt cei care trebuie să acţioneze pentru a face asta. Înainte de a acţiona, însă, ei trebuie să înţeleagă ce li se cere pentru a ajunge să gândeasca critic. Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea de cunoștințe, cu dobândirea unor operații și procedee mintale de procesare a informațiilor, continuă cu formarea unor credințe și convingeri care fundamentează adoptarea unor decizii și se finalizează prin manifestarea unor comportamente adaptative adecvate și eficiente. Este de menţionat faptul, că gândirea critică necesită atenţie, timp, străduinţă, ambiţie de a cunoaşte şi a explora ceva nou, pentru ca în urma studierii temei să se formeze o bază temeinică de cunoştinţe, care să poată fi aplicată mai apoi la rezolvarea problemelor.

Bibliografie:
1.Cucoș C. ,,Psihopedagogie pentru examenele de definitivat și grade didactice”, Polirom, 1998
2.Dumitru, I. Dezvoltarea gândirii critice şi învătarea eficientă. Timişoara: Editura de Vest, 2000
3.Gott S. P., Lesgold A., & Kane R. S. (1996). Tutoring for transfer of technical competence. In B. G. Wilson (Ed.), Constructivist Learning Environments: Case Studies in Instructional Design , 33-48. New Jersey: Educational Technology Publications
4.Ion Ovidiu Pânișoară-,, Ghidul profesorului”, Polirom 2017
5.Joiţa, E. Formarea pedagogică a profesorului. Instrumente de învăţare cognitiv-constructivistă. Bucureşti: E.D.P., 2007
6.Kovacs Zoltan-Aplicarea metodelor gândirii critice la fizică, Ghid pentru studenți și profesori, ed Humanitas Educațional, 2003
7.Oprea, C.L. Strategii didactice interactive. Bucureşti: E.D.P., 2200
8.Tsui L. (2000). Effects of campus culture on students’ critical thinking. The Review of Higher Education, 23(4), 421-441
9.Wilson N.S. & Bai, H. (2010). The Relationships and Impact of Teachers’ Metacognitive Knowledge and Pedagogical Understandings of Metacognition. Metacognition and Learning, 5 (3), 269-288

Cristescu Carmen

Cristescu Carmen

Profesor de Fizică la Școala Gimnazială Nr.112 București, cu o experiență de 20 de ani în cariera didactică

Scroll to Top
Copy link