Poezie ,,Toamnă”

Greu mai merge biata toamnă,
Negrul ei cojoc de doamnă
Îmi întunecă vederea,
Peste dealurile fine
Se lasă tăcerea.

Grea e viața spre apus.
Florile de măr s-au dus,
Ploaia cade nemilos
Lăsând urme incandescente
E teribil de frumos.

Greoi bate vântul, tare,
Se răsucește și sare
Peste casa mea firavă.
Se luptă cu tot și toate,
Nu are timp de zăbavă.

Sufletul îngreunat
Se ascunde înfricoșat
Într-o carte obositoare,
Așteptarea mă ucide,
Nu mai pot, nu am răbdare.

Ies afară, dau să strig,
Apoi îngenunchez de frig,
Furtuna nici nu se clintește,
E o lume străină, rece,
Nu pot să mă opun, firește.

Nu pot decât să mă ascund,
Va trece gerul muribund,
Îmi spun cu un ultim suspin,
Natura moare, dar învie,
Iar florile de măr revin.