Condițiile reușitei în comunicarea didactică

      Comunicarea umană este esenţa legăturilor interumane exprimată prin capacitatea de a descifra permanent sensul contactelor sociale realizate cu ajutorul simbolurilor şi a semnificaţiilor social – generale. Comunicarea ideală este aceea în care tot ce se emite poate să fie şi receptat. Comunicarea joacă un rol important, esenţial în cadrul vieţii sociale. Nu s-ar putea concepe desfăşurarea eficientă a vreunei activităţi, rezolvarea problemelor în afara transmiterii şi receptării de mesaje.
    Comunicarea este, aşadar, absolut necesară, reprezentând una dintre trebuinţele fundamentale de ordin spiritual al oamenilor. În lipsa ei, viaţa socială ar fi seacă, lipsită de sens, practic imposibilă. Esenţială pentru actul comunicării este relaţia dintre indivizi, prin intermediul căreia se realizează schimbul de informaţii, de semnificaţii, care duc, voit sau nu, la modificarea comportamentelor celor angajaţi în acest proces.
    Comunicarea educaţională sau didactică este cea care mijloceşte realizarea fenomenului educaţional în ansamblul său. Comunicarea didactică constituie baza procesului de predare –învăţarea cunoştinţelor în cadrul instituţionalizat al şcolii şi între parteneri cu roluri determinate profesori-elevi.
    Ceea ce spunea L. Şoitu în ,,Condiţionarea psihologică a mesajului audio – visual, trebuie să ne dea de gândit fiecăruia: ,,nu tot ce intenţionăm reuşim să spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se aude se şi înţelege, se înţelege şi ce nu spunem; iar ceea ce se înţelege nu depinde numai de noi ce devine”. Deci, dacă luăm în considerare că mesajul transmis este o competenţă din partea educatorului şi o performanţă din partea educatului, trebuie să căutăm acele mijloace pentru a deveni competenţi în ceea ce ţine de comunicare, astfel încât să obţinem comportamentul pe care noi ni-l dorim de la elevi.
    Conform ,,Dicţionarului de pedagogie’’ al lui Sorin Cristea ,,comunicarea pedagogică reprezintă un principiu axiomatic al activităţii de educaţie care presupune un mesaj educaţional, elaborat de subiect (profesor), capabil să provoace reacţia formativă a obiectului educaţiei, evaluabilă în termeni de conexiune inversă’’. Comunicarea pedagogică are caracter bilateral, care evidenţiază necesitatea instituirii unei corelaţii permanente între subiectul şi obiectul educaţiei. Caracterul bilateral, propriu unei comunicări prioritar formative este opus caracterului unilateral al comunicării preponderent informative, proiectată şi realizată doar la nivel de monolog.
Aşadar comunicarea trebuie să fie interactivă, învăţătorul fiind nu doar emiţător, ci şi receptor, iar elevii sunt deopotrivă receptori şi emiţători de mesaje.
Este un fapt bine cunoscut că procesul de învăţământ se realizează prin şi pentru comunicare, fiind, în ultimă instanţă, un act de comunicare.
    Comunicarea, la rândul său, conţine prin ea însăşi potenţial educativ: transmitere de cunoştinţe, formarea gândirii şi facilitarea operaţiilor intelectuale, autoreglarea activităţii intelectuale, transmiterea codurilor caracteristice fiecărei ştiinţe, etc., între comunicare şi educaţie existând un raport de interdependenţă.
    Comunicarea, atât cea didactică cât şi cea de la nivelul societăţii, rămâne o problemă deschisă pentru cercetare în privinţa posibilităţile de realizare a unei comunicări integrale , o comunicare în care pierderea de informaţii să fie minimă, obţinându-se o satisfacţie pentru ambii interlocultori, şi în care ceea ce se receptează să coincidă într-o măsură semnificativă cu input-ul de la capătul emitere.
Perioada preșcolară este perioada care se caracterizează prin cele mai profunde, și productive însușiri psihice ale individualității, este perioada unei intense receptivități, sensibilități și flexibilități psihice divergente. De aici necesitatea de a exersa și fructifica potențialul creativ al școlarului, de a-i forma si dezvolta eul cognitiv, afectiv, socio-actional în devenire.
De mic copilul este atras de povești. Aproape că nu există familie cu copii, care să nu aibă în bibliotecă cărți de povești. De aceea, în organizarea și desfășurarea activităților de lectură, trebuie respectate cerințele pedagogice ce decurg din particularitățile de vârstă ale școlarilor și specificul lecturilor ca mijloc al comunicării.
    Comunicarea didactică poate deveni un model eficient de formare a competenţelor comunicative la școlarii mici dacă:
1. învățătorul va practica un stil comunicaţional adecvat situaţiei educative concrete şi particularităţilor de vârstă/individuale ale copiilor;
2. vor fi stabilite interconexiuni dintre tipul şi structura comunicării didactice, relaţiile comunicative „educator-educat”, „educat-educator”, grupul social şi competenţele comunicative ale școlarilor;
3. vor fi formate capacităţi intelectuale privind achiziţiile lingvistice şi încurajarea folosirii limbii române în diferite situaţii.
Comunicarea didactică priveşte direct relaţia educator-educat şi de eficienţa ei depinde scopul final al educaţiei. În învăţământul primar ânvățătoarea stabileşte relaţii la clasă formal şi informal Ţinând cont de vârsta copiilor care este critică pentru formarea unui cetăţean al societăţii, relaţiile cadrului didactic trebuie să fie optim pozitive. Comunicarea se face în orice moment al zilei începând cu venirea la școală şi plecarea. În procesul instructiv-educativ din școală vorbim mai puţin despre dialog, dar mai mult despre conversaţie, utilizată în cadrul convorbirii. În școală, dialogul întrebărilor şi răspunsurilor poate fi realizat sub formă de exerciţiu ludic, prin intermediul unor personaje, prin intermediul unor simulări. Copiii sunt puşi astfel în situaţia ,,jocurilor de rol’’, ca mijloace de educare a limbajului spontan. Nu trebuie neglijată contribuţia convorbirilor la formarea deprinderilor de comunicare socială, la dialog respectuos între parteneri, la schimbul reciproc de mesaje.
    Condiţiile reuşitei în comunicarea didactică din perspectiva formatorului sunt: participare, prezenţă, atmosferă, starea lui de spirit. Elevii merg spre motivaţia personală, doresc ca formatorul să-i respecte, să adopte o atitudine pozitivă faţă de toţi. Cdrul didactic trebuie să fie exigent şi drept, competent şi interesant, informat, să recunoască când ştie şi când nu şi să fie capabil de a crea un climat foarte bun. Comunicarea este o premisă a oricăror relaţii interumane. Fără o comunicare nu există planificare, organizare,monitorizare şi evaluarea activităţii. Nu există nici motivare, nici consultare, nici participare şi nici parteneriat între profesor şi elev, profesor şi clasă, elev şi elev.
    Copilul comunică în permanenţă cu învățătoarea şi invers, îmbogăţindu-şi vocabularul, devenind mai rafinat în exprimare şi în comunicare de aceea consider că învățătoarea trebuie să lucreze interdisciplinar de fiecare dată pentru realizarea acestui obiectiv – comunicare. Importante în realizarea sarcinilor şi a obiectivelor învăţământului preşcolar sunt calitaţile şi competenţele educatoarei. Prin tot ce înteprinde , prin personalitatea sa , educatoarea reperzintă un model pentru copil , un sprijin pentru familie , un factor de cultură în comunitate. Pentru a-şi îndeplini rolul cât mai potrivit partenerilor de dialog, cadrul didactic trebuie să comunice. O adevărată învățătoare trebuie să aibă o vorbire expresivă, gestică potrivită situaţiei respective, capacitatea de demonstra logic şi să folosească un vocabular accesibil copiilor, să aibă capacitatea de a antrena copiii într-un dialog ori de câte ori este nevoie.
   Cadrul didactic trebuie să aibă o atitudine pozitivă faţă de întreaga clasă, să accepte greşelile, fără a-i ironiza pe copii, să fie creativă, să fie corectă, să-i felicite pe copii, să-i încurajeze şi să-i recompenseze aşa încât să realizeze o bună cooperare în comunicare.
În creşterea calitǎţii actului educaţional o mare importanţǎ revine modului în care dascǎlul reuşeşte sǎ comunice cu copiii, modului cum acesta faciliteazǎ comunicarea între copii.
Comunicarea didactică are rol hotărâtor în derularea şi eficientizarea actului educaţional. Constituie o premisă a reuşitei actelor pedagogice, dar şi o finalitate a acestora, deoarece, un obiectiv general al învăţământului îl constituie formarea şi dezvoltarea competenţei comunicative a preşcolarilor.
    Cadrul didactic cu vocaţie ştie că a fi preocupat de conştientizarea, supravegherea şi îmbogăţirea conduitei sale comunicative este o cerinţă elementară, mai ales că ,,nu tot ce intenţionăm reuşim să spunem, nu tot ce spunem se aude, nu tot ce se aude se şi înţelege, se înţelege şi ce nu spunem, iar ceea ce se înţelege nu depinde de noi ce devine’’. (L. Şoitu).

Sandu Doina

Sandu Doina

Profesor învățământ primar la Scoala Gimnazială Nr.1 Hârșova, absolventă a Universității Dunărea de Jos Galati, Facultatea de Științe ale Educației, Master în Management Educațional, vechime în învățământ de 27 ani, grad didactic I din 2014;

Scroll to Top
Copy link