Farmecul vieții, al artei și literaturii provine din prezența în ele, în forme specifice, a umanității. Ficțiune sau nu, acestea instruiesc despre extraordinara ordine și aventură a spiritului uman tinzând să cuprindă lumea ca literatură și literatura ca lume.
În cadrul legăturilor omului cu lumea se situează și legăturile sale cu literatura, dialogul cu eroii, situațiile, imaginile, gândurile din cărți, unele devenite cărți de căpătâi, constituind evenimente ale existenței noastre.
A citi nu este o simplă acțiune mecanică de parcurgere a unor texte și, eventual, de notare a unor idei, ci presupune o anumită pregătire, o tehnică și un comportament adecvat.
În școala modernă contemporană au loc transformări, atât în legătură cu structura și conținutul procesului instructiv-educativ, cât și în legătură cu tehnologia acestuia. Legătura școlii cu știința, cu tehnica și creația literar-artistică, în genere cu viața, nu mai constituie în cele mai multe cazuri un deziderat, ci un fapt real.
Procesul de diferențiere a învățământului se desfășoară atât în direcția adâncirii în domeniile cunoașterii științifice, cât și în direcția satisfacerii în cât mai mare măsură a intereselor, aptitudinilor și particularităților psiho-individuale ale elevilor.
Bibliotecile școlare trebuie să devină surse de informare permanentă și la zi, prezențe active în viața și lumea elevilor, iar cei care răspund de activitatea lor, respectiv bibliotecarii școlari și cadrele didactice, trebuie să aibă în vedere găsirea unor noi forme și metode de lucru cu cartea, care să corespundă cât mai bine procesului de modernizare a învățământului. Această modernizare vine în întâmpinarea ideii că elevul trebuie să fie pregătit bine și din timp pentru viitor, și că el trebuie să devină totodată cât mai receptiv la nou, capabil să studieze și să se informeze singur. Rolul factorilor educativi constă atât în favorizarea apariției și dezvoltării lecturii, cât și în formarea, la tinerele generații, a unor atitudini de receptare corectă a informațiilor, de sistematizare a lor, de organizare rațională, în timp și spațiu, a studiului cărții.
Prin lectură elevii încearcă să recepteze și să descifreze un mesaj care, ca în orice proces de comunicare, înseamnă determinarea unui sens, a unei semnificații. Această receptare nu se reduce numai la perceperea exactă a unui text; ea declanșează multiple procese psihice: în primul rând, un proces de actualizare a vechilor cunoștințe, dar și de noi asocieri, datorate ideilor cuprinse într-un text; în al doilea rând, lectura determină judecăți și raționamente care consolidează sau duc la descoperirea de noi adevăruri; în al treilea rând, descifrarea semnificației unui text înseamnă tot atâtea răspunsuri afective, care se traduc prin sentimentul de mulțumire sau o stare de desfătare, ori de mulțumire, insatisfacție sau plictiseală.
Elevul trebuie condus pe tărâmul culturii, al artei și literaturii, pentru a învăța să acorde timp, spațiu și preț poeziilor lui Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Tudor Arghezi sau Nichita Stănescu, romanelor lui Camil Petrescu, Mircea Eliade și Liviu Rebreanu, teatrului lui Ion Luca Caragiale și apoi, ca adult, să revină, să redescopere, să cerceteze, cu criterii învățate și asumate, frumusețea unică a faptelor artistice, care nu admit truncheri și cer întoarceri, adaptări, condiții de citit, corecții pe parcursul lecturii, aprecieri, mutații, pentru a păstra nealterată prospețimea și unitatea receptării și specificul textelor.
Cărțile își au soarta lor. Dar această soartă, când nu mai depinde de creator, depinde de cititori. Deprinderea de a citi se școlarizează, pentru a depăși anecdotica sau factologia și a ajunge la semnificația profundă a mesajului cărților, la înțelegerea modului de producere a textului.
Întrucât statutul de cititor se formează în etape, pașii în lumea cărților sunt treptați, fiecare vârstă școlară având înțelegerile și acumulările sale, ca moduri de conturare a personalității. Cele mai multe păreri conduc la concluzia că există șase etape de vârstă ale formării cititorului de literatură: clasa I, clasele II-IV, clasele V-VI, clasele VII-VIII, clasele IX-X, clasele XI-XII și că stadiile acestea nu se sar cu ușurință. Dacă, în principiu, elevii pot citi orice, în fapt la vârsta școlară mică, nu înțeleg orice. De adăugat totuși, faptul că o carte bună nu rămâne cantonată unei singure vârste, dar lectura elevilor nu o putem începe cu o dramă existențială sau cu un roman de analiză psihologică.
Până la clasa I, copiilor li se citesc și li se explică povești, povestiri, legende. Ei ascultă înregistrări, lucrează cu pliante și cu cărți de colorat, se uită la cărți cu imagini multe și texte scurte. Dialogul cu obiectele, imaginile și jucăriile este viu, trăirile sunt puternice.
În clasele II-IV se accentuează sensibilitatea pentru limbă, muzicalitate, ritm, rimă, se menține interesul pentru basm, narațiune, povestire, legendă se disociază între real și poveste.
Curajul, îndrăzneala, călătoria, acțiunea, subiectele istorice sunt receptate cu interes în clasele V-VI.
Gustul pentru poezie și pentru roman se accentuează în clasele VII-VIII. Sunt acceptate drama, tensiunile, disonanțele, epica documentară, de atmosferă, ficțiunea, tehnica artistică.
În liceu lectura se precizează și stabilizează, crește capacitatea de motivație și independența elevilor. Romanul social, romanul de dragoste, romanele de analiză psihologică, comicul, fantasticul, psihologicul, memorialistica, drama de idei, cartea de artă sunt urmărite cu minuțiozitate și se caută argumente în planul artistic și în cel real. Lectura devine favorizantă, iar convenția literară este acceptată, respectată.
Motivația lecturii este diversă, specifică și nespecifică, dar educabilă, iar lectura să nu uităm, este concurată adesea de alte activități. Există de asemenea, legături strânse între rezultatele elevilor la învățătură, lectură și înclinații, între autocunoașterea și înțelegerea cerințelor și preferințelor, aptitudinile, interesele, succesele și munca intercondiționându-se.
Consultarea revistelor și enciclopediilor, a bibliografiei, cititul sintezelor și dicționarelor, studiul cărților reprezintă forme concrete de împlinire a curiozității, plăcerii și nevoii spirituale. Întrucât lectura este “un eveniment al cunoașterii”, studiul cărților de către elevi impune organizarea, îndrumarea și supravegherea de către profesori sau bibliotecari, întocmirea listelor bibliografice, controlul cititului, al lecturii ș.a.
În general, se crede că îndrumarea și controlul lecturii îi revin exclusiv profesorului de literatură română. Nimic mai greșit și mai dăunător muncii instructiv-educative, decât acest fel de a privi lucrurile. Îndrumarea și controlul lecturii sunt acțiuni dificile și cu multe consecințe asupra educației. De aceea, întregul colectiv pedagogic, începând cu directorul și terminând cu bibliotecarul, are datoria morală și profesională de a se ocupa de lectura școlarilor.
Biblioteca şcolară trebuie astfel organizată încât să poată satisface în cât mai mare măsură cele trei obiective fundamentale ale activităţii ei specifice: sprijinirea procesului de adâncire a cunoştinţelor şi de formare a deprinderilor de lectură şi studiu, urmărite prin fiecare obiect de învăţământ şi prin întreaga activitate didactică; lărgirea permanentă a orizontului cunoaşterii ştiinţifice în direcţia progreselor înregistrate de ştiinţă, tehnică, artă, în societatea noastră; dezvoltarea maximală a individualităţii fiecărui copil.
În funcţie de aceste obiective, biblioteca şcolară modernă realizează un proces de organizare complexă sub raportul specializării pe principalele direcţii ale cunoaşterii ştiinţifice, asigurând astfel o apropiere a cărţii de copilul-elev.
Cunoscând mai bine sufletul copiilor, apropiindu-se cu dragoste de ei, recomandându-le cărţi atractive, dar şi instructive, sfătuindu-i cum să păstreze cărţile şi cum să le citească, bibliotecarul devine un adevărat educator, un prieten al cititorilor, un om priceput şi stimat.
Biblioteca şcolară nu concurează procesul de învăţământ, ci îl completează. Ea dă documentaţia practică, gustul pentru cercetarea individuală şi documentaţia bibliografică, atât de utilă tuturor oamenilor.
BIBLIOGRAFIE:
Derșidan, I., Limba şi literatura română. Îndrumări metodice,EDP, Bucureşti ,1997;
Jemăneanu, N., Ghid pentru bibliotecarul şcolar, EDP, Bucureşti,1974;
Jinga, I., Managementul învăţământului, Editura All, Bucureşti, 2001.
Duță Daniela
Profesor de Limba și literatura română la Școala Gimnazială Mătăsaru, Județul Dâmbovița;