Hainele cele frumoase ale Pământului(creație proprie)

      Cândva, demult, tare, tare demult, Pământul avea mâini și picioare, ochi, nas, urechi și guriță, și se juca voios prin tot Universul, bucurându-se de libertate, de mângâierea Vântului, de dragostea și căldura Soarelui, de gingășia Lunii și de strălucirea Stelelor pe cerul nopții. Era foarte prietenos cu toată lumea, în special cu copiii, și îi plăcea să le facă tuturor celor din jur mici surprize, pentru a-i bucura și pentru a le face fiecare zi tot mai frumoasă. Toți copiii îl iubeau!
     Cel mai mult îi plăcea Pământului să se îmbrace cu hăinuțele lui preferate, pe care le păstra și le îngrijea cu mare atenție.
     În zilele însorite și vesele își punea hăinuța copiilor fericiți, care-i cântau tot felul de cântece și dansau în jurul lui.
    În zilele mai liniștite, pline de calm și relaxare avea hăinuța tuturor animalelor, care-l iubeau de asemenea și îl respectau foarte mult, protejându-i hăinuțele naturii și curățându-i-le din când în când.
    Avea și o haină specială a bogăției, a pomilor plini de fructe, a zumzetului de albinuțe și a oamenilor gospodari.
   Timpul se scurgea frumos, iar Pământul le oferea tuturor tot mai multe bogății.
    Dar, din păcate, oamenii doreau din ce în ce mai multe de la el, iar bietul Pământ nu mai reușea să-i mulțumească. Oricât le-ar fi oferit el, ei doreau mai multe, și mai multe.
    Au început să-i croiască Pământului hăinuțe pe care acesta nu prea dorea să le îmbrace, pentru că erau din ce în ce mai mari și mai grele.
    I-au făcut o hăinuță din multe fabrici, uzine și mult fum gros, cenușiu, de jur împrejur, iar copacii au început să se usuce, să le cadă frunzele, să nu mai producă fructe. Pământul era foarte trist și plângea pe ascuns, pentru că el îi iubea mult pe oameni și nu voia să-i supere. Dar aceștia nu observau răul pe care i-l făceau.
    Zilele treceau, iar Pământul se simțea din ce în ce mai rău: tușea foarte des, de la fumul cenușiu și nu a trecut prea mult timp până a început să facă febră.
Și-a pus hăinuța lui de somn și i-a avertizat pe oameni că este prea greu pentru el și nu va mai rezista prea mult poluării continue. Dar oamenii mari nu-l mai ascultau, doar copiii îi mai aduceau mângâiere din când în când și încercau să-l mai înveselească.
    Încet, încet oamenii mari au început să consume tot mai multe produse și i-au făcut Pămâmtului o haină uriașă de deșeuri, prin care acesta nu mai putea nici măcar să respire. Copiii îl priveau speriați și îngrijorați cum se mișca din ce în ce mai greu și se tot întrebau cum ar putea să-l ajute?
    Atunci Coșul de gunoi le-a venit copiilor în ajutor cu o idee:
  -Eu am foarte mulți prieteni care ne pot ajuta, doar că ei au câteva reguli stricte! Sunt colorați în patru culori diferie, verde, albastru, galben și negru și sunt foarte înfometați. Problema este că nu mănâncă orice! Coșul verde preferă sticla, cel albastru preferă hârtia, gabenului îi place plasticul, iar celui negru îi plac resturile de mâncare. Ei sunt mai ciudați din fire, dar ne pot ajuta să sortăm toate deșeurile de pe Pământ și apoi să le reciclăm. Astfel putem ajuta Pământul din nou să respire și să-și revină. Ce ziceți?
    -Atunci să trecem la treabă! Ce mai așteptăm? au răspuns toți într-un glas.
Și, au început copiii de pretutindeni să recicleze, să-i pună chiar și pe părinții lor să separe toate deșeurile atunci când le aruncă la gunoi.
    Încet, încet toată lumea a dat o mână de ajutor: l-au spălat, l-au curățat, l-au periat și apoi l-au lustruit bine pe bietul Pământ. Acum nu mai era trist și bolnăvior, era vesel și zâmbăreț.
I-au cusut o hăinuță nouă, numai din verdele crud și gingaș al pădurilor și al ierbii, iar ca să fie fericit pe deplin i-au reînprospătat haina lui de bogăție și belșug, haina bucuriei de a trăi pe acest Pământ minunat.
    Pământul nu mai știa cum să le mai mulțumească micuților copii cu mâini de aur. I-a venit totuși o idee genială: le va oferi în fiecare an câte o vacanță de vis, cu soare, cu valurile mării, cu nisipul fin și cald al plajelor, unde ei să alerge și să se bucure în voie.
   Copiii au fost atât de bucuroși de cadoul primit de la blândul Pământ, încât i-au țesut cu multă dragoste și veselie cea mai frumoasă hăinuță din flori.
    Când a văzut-o, Pământul a exclamat plin de voie bună:
  -E cea mai minunată hăinuță a mea! Sunteți geniali! Sunteți eroii mei minunați! Vă mulțumesc și vă iubesc infinit! Voi fi mereu prietenul vostru!
    Iar ochii Pământului se umplură de lacrimi de bucurie, în timp ce mii de brațe îl înconjurau cu multă căldură, țesând cea mai minunată haină a Pământului:
   Haina iubirii și a dragostei pentru cel de lângă tine.