,,Expediția” de Laura Răducanu-Lectură de vacanță Clasa a IV-a

       E vară. Soarele pare că topește totul în calea lui. Căldura învăluie întreaga natură, chiar și creasta muntelui Făgăraș, care se ridică semeață spre cer.
Un grup de copii, cinci la număr, doi băieţi și trei fete, a pornit spre peștera Piscul Negru. Aici este o zonă protejată, de interes național, străbătută de cursuri de apă, cu cascade și galerii, cu ghirlande, coloane și pânze de flori pe care vor să o exploreze.
     Copiii urcă veseli drumul pănă la gura peșterii. Cu toate că le este foarte cald, nu se opresc. Știu că odată ajunși, răcoarea și umezeala muntelui îi va revigora. Speră să poată face multe fotografii și chiar să filmeze interiorul. Și-au propus ca, împreună cu profesorul de geografie, să realizeze un documentar despre această minunăție a muntelui.
    -Harta îmi arată că suntem pe aproape, le spune Tudor celorlați. Să ne grăbim!
    -Eu aș vrea să facem un popas. Rucsacul este foarte greu! se plânge Gabriela.
    -Ce ai luat cu tine? Trebuia să avem doar strictul necesar.
    -Tot soiul de scule și instrumente științifice, răspunde fata, așezându-se pe o piatră. Barometre, un aparat de fotografiat, mâncare și haine de schimb. Și bineînțeles, lanterna.
    -Te ajutăm și noi, o încurajează ceilalți. Uite, gura peșterii se zărește.
Grupul se învioarează. Urcă cu pași repezi cărarea abruptă.
     -Am reușit! strigă George, privind cu încântare gura peșterii, care se deschide misterioasă în fața lor. Aprindeți lanternele!
    -Eu zic să mergem în șir indian, ca să nu ne pierdem, propune Andra.
     Copiii pătrund cu emoție în adâncul muntelui. Lumina caldă și încurajatoare a soarelui de afară începe să pălească. În fața lor, se deschid tuneluri întortocheate și galerii cu bolte înalte. Peștera li se dezvăluie așa cum se așteptau, uimindu-i cu frumusețea ei tăcută și ascunsă privirilor.
     Din cauza firicelelor de apă care se preling de pe pereți, cu toții înaintează cu grijă. În unele locuri trebuie să meargă pe brânci. Prin spațiile strâmte pătrund greu.
    -Deja suntem plini de noroi! exclamă Gabriela. Nici nu știu dacă pot fotografia.
    -Ascultați! Se aude un ropot în apropiere. Cred că ne îndreptăm spre o cădere de apă. Să pregătim caiacul de pânză, îi îndeamnă Tudor.
    Cu mișcări sigure, copiii desfac ambarcațiunea din sacul în care o aveau împachetată. Se grăbesc să intre în ea pentru că apa vioaie a pârâiașului îi conduce către un lac subteran, în fața căruia se ridică o perdea de stalactite.
      -Minunat! Fotografiați! strigă fetele. Aceste imagini minnate trebuie văzute de toți. Pe prima pagină a ziarului școlii va scrie cu litere de-o șchioapă: Descoperitorii fotografiază peștera Piscul Negru.
Blițurile luminează pereții peșterii. În lumina lor, copiii descoperă o pădure fantastică de stâlpi de piatră, ce coboară din tavan, albi și sclipitori.
     Caiacul se oprește în mijlocul lacului pe fundul căruia se deschide privirilor o pajiște cu nenumărate flori de piatră, printre care se înalță turnuri săpate în stâncă.
    -Incredibil! Ceea ce filmez acum va face parte dintr-un reportaj cum nu s-a mai făcut, se entuziasmează Andra.
    -Cu siguranță! Priviți, în fața noastră este un loc în care pereții peșterii se deschid și putem coborî. Vom merge pe jos. Trebuie să căutăm cealaltă ieșire.
    Băieții strâng caiacul. Fetele îl împachetează și îl pun în rucsac, apoi, cu toții pornesc mai departe. Pe o latură, Tudor observă un grup de lilieci. Stau cuminți, cu capul în jos și nu se sinchisesc că sunt fotografiați.
    Ușor, ușor, stalactitele și stalagmitele par să se rărească. În locul lor stânca se netezește și apar firicele subțiri de lumină. Pârâiașul se pierde pe sub stânci, iar susurul lui nu se mai aude. Copiii ajung la baza uniei prăpastii, ce se cască în sus, spre afară. E o altă intrare în peșteră, doar că au nevoie ca să urce, de o frânghie.
    -Am sosit! se aude vocea lui Tudor și frânghia coboară imediat.
    -Haideți, Descoperitorilor! Vă așteptăm de mult timp. Sperăm că a meritat!
    -Cu siguranță! răspund cei de jos.
    Ușor, ușor, ținându-se de frânghie, cu povara rucsacului în spate, copiii ies la lumină. Se proptesc cu picioarele în peretele peșterii, în crăpăturile ei, pe care văd cu mirare cum au crescut mușchi și flori de stâncă.
    Legați de mijloc, ajung din nou la lumina soarelui.
    -Ce muradri sunteți! Parcă v-ați scăldat în mâl și nisip.
    -Nu contează! răspunde George. Priviți! Am găsit și insecte ciudate. Le voi duce doamnei profesoare de biologie să le studieze.
    -Stați să vedeți când vom monta ce am filmat, spun și fetele. A fost extraordinar! Am adus cu noi cele mai neprețuite comori!
    Fețele copiilor strălucesc de fericire. Tot ceea ce au văzut a fost peste măsura așteptărilor. De-abia așteaptă să le împărtășească și colegilor experiența lor.

Picture of Răducanu Laura Elena

Răducanu Laura Elena

Profesor învățământ primar la Şcoala Gimnazială ,,Matei Basarab", Piteşti, Argeş, vechime la catedră de 30 ani, metodist ISJ Argeş;

Scroll to Top
Scroll to Top
  • 0 Facebook
  • Email
  • Imprimă
  • Copiază legătura
Copy link