Povestea păsării fermecate

     A fost odată, în vremuri mult îndepărtate, un bătrânel tare sărac, dar foarte înțelept. Acest bătrân înțelept trăia într-o căsuță tare sărăcăcioasă, la marginea unei păduri pline de fagi si mesteceni. Cât era ziulica de lungă, bătrânul mergea prin pădure. Culegea tot ceea ce putea găsi pentru a se hrăni: ciuperci, fructe de pădure, uneori faguri de miere, ouă de prin cuiburile păsărelelor și altele. Nu murea de foame niciodată, căci învățase din timp că pădurea îi putea oferi tot ceea ce avea nevoie, chiar și liniștea și pacea sufletului său. Din când în când ,bătrânelul mai aduna lemne uscate, pe care le lăsa în sat, la ușa celor mult mai săraci decât el.
    Așa au trecut mulți ani pe lângă bătrânelul nostru, iar el avea înca un mare necaz și nu credea că va reuși vreodata să îi găsească rezolvare: era singur cuc și tare își dorea și el un suflețel pe care să îl crească și pe care să îl învețe tot ceea ce știa el . Aceeasi suferință o avea mereu bătrânelul și mereu pleca la drum gândindu-se cum să facă să rezolve acest mare necaz.
    Într-o zi plecă din nou în pădure, așa cum făcea mereu, și merse ce merse, dar i se păru că aude un zgomot ciudat. Se luă dupa zgomotul auzit și ajunse într-un luminiș cu iarbă deasă, iar lângă un tufiș de mure găsi o pasare ciudată. Pasărea avea aripile rupte, și parcă cineva se jucase cu focul pe ele, din ochișorii ei parcă curgeau lacrimi de durere și scotea niște sunete, ca niște gemete. Bătrânelului i se făcu milă de ea, o luă ușor în pălărie și merse cu ea către casă, ca să o îngrijească, gândindu-se că poate acesta este suflețelul pe care îl aștepta el: ,,Îmi doream tare mult un fiu, dar este bună și o pasăre, așa nu o să mai fiu singur mereu!,,
    Ajuns acasă, bătrânelul îngrij cu mare grijă și dragoste pasărea. Trecură de la această întâmplare câteva zile, iar bătrânelul se întorcea din pădure, dar în casă nu mai găsi nici o pasăre, ci doar o zână frumoasă de iți lua ochii. Zâna îi povesti că ea este pasărea rănita, dar o vrăjitoare rea aruncase asupra ei o vrajă și nu putea reveni la forma initială decât dacă cuiva i se făcea milă de ea.
   – Pentru că tu, sărmane bătrânel, mi-ai oferit bunătatea ta când am avut cea mai mare nevoie, acum și eu te voi ajuta pe tine să îți îndeplinești cea mai mare dorință a ta. Știu că îți dorești un fiu, așa să fie .
Zâna se învârti de trei ori și puse în brațele bătrânelului un băiețel frumos nevoie mare, cu părul negru, ochii albaștri și obrajii bucălați. Pe dată băiețelul îl strigă: ,,TATĂ,, iar bătrânelul începu să plângă de bucurie. Zâna se făcu nevăzută, iar cei doi rămaseră uitându-se unul la altul, strângându-se în brațe.
    Zilele treceau una dupa alta, băiețelul creștea mare și sănătos și îl însoțea întotdeauna pe bătrânel prin pădure, învățând tot ceea ce îi arăta și îi spunea tatăl său. Și poate că or mai trăi și astăzi, dar eu atât am aflat despre ei și atât am știut a vă povesti.

Morala poveștii: ,,Dacă faci bine, bine vei găsi, de faci rău, cu rău ți se va răspunde!,,

Dedu Ilona Ramona

Dedu Ilona Ramona

Profesor învățământ preșcolar la Grădinița P.P. ,,Sf.Mucenic Mina" Ploiești, gradul didactic II, vechime de 9 ani în învățământ, absolventă a Liceului Pedagogic Ploiești.

Scroll to Top
Copy link