Povestea ,,A fost odată…”

       Era odată, demult, cu mulți ani în urmă într-o pădure frumoasă un castel. Regele acestui palat pe nume Ruseus o avea ca regină pe Vlaviole. Cei doi aveau o fată pe nume Tania. Era unicul lor copil care le lumina viața. La vârsta de cincisprezece ani, Tania hotărî să plece în pădurea de alături a regatului. Hoinărea singură și fericită printre floricele și copaci. Părinții ei, regele Ruseus și regina Vlaviole neștiind unde se află au început să-și facă griji. Deși au căutat prin tot regatul, nici măcar un soldat nu a plecat în pădure, deoarece era interzis. Înainte să se nască prințesa Tania, o vrăjitoare rea și urâtă pe nume Barbara era îndrăgostită de regele Ruseus, dar el nu o plăcea, ci chiar atunci se căsători cu regina Vlaviola.
      Această vrăjitoare nu a reușit să le facă niciun rău deoarece aveau inima pură. Barbara văzând asta, a jurat că va locui în pădurea de lângă regat și că orice om, ba chiar și pe copilul regelui de-l va vedea prin acele locuri îl va pedepsi.
Hoinărind prin acele locuri, prințesa a ajuns la casa vrăjitoarei, neștiind a cui era. A intrat înăuntru și vrăjitoarea a primit-o ca pe copilul ei, i-a adus mâncare și băutură în care a pus un praf ca să uite de unde vine și cine este cu adevărat. Vrăjitoarea Barbara fiind șireată voia s-o ducă în locul unde ținea toți prizonierii care veneau în pădurea interzisă. Vrăjitoarea i-a dat prințesei niște veșminte total diferite de cele pe care le avea ca să nu-și poată aminti originile și să-i șteargă mai ușor amintirile. O închise pe prințesă și apoi plecă în laboratorul său să facă o vrajă pentru a o transforma pe Tania într-un copac.
     Prințesa Tania privind în jurul ei a văzut un copil ce plângea lângă un copac. S-a apropiat de el și l-a întrebat:
    -De ce plângi, copile?
    -Aceasta este pădurea interzisă, venind împreună cu fratele meu mai mare am ajuns la această vicleană vrăjitoare. Ne-a dat mâncare și băutură în care a pus un praf magic care ne făcea să uităm tot, de unde suntem și cine suntem. Eu m-am prefăcut că mănânc însă fratele meu a mâncat de-a binelea. În doar câteva secunde acesta a uitat tot. După masă, ne-a încuiat aici iar dânsa a plecat în laboratorul său. Nu știam ce vrajă va face, dar când s-a întors și a aruncat vraja nou făcută peste fratele meu, acesta s-a transformat într-un copac. După ce a auzit această poveste, prințesa Tania a început să-și amintească încetul cu încetul și a născocit un plan împreună cu copilul de lângă ea.
     După ce a venit vrăjitoarea înapoi, cei doi erau pe jos, prefăcându-se că sunt morți. Văzând că deja scăpase de ei, i-a aruncat afară, hrană pentru corbi. Atunci când aceștia s-au văzut afară au început să fugă cât i-au ținut picioarele. Când trebuia să ajungă la palat, observă că acesta dispăruse și văzu doar niște ruine, semn că acolo a fost cândva un palat. Săraca prințesă, acum chiar nu știa unde sunt părinții ei. Deodată auzi un zgomot sub dărâmături. Când se apropie, văzu o ușă în subteran. Când a deschis-o împreună cu copilul de lângă ea, pe care-l chema Henric, ce să vadă? Era tot regatul său împreună cu părinții Taniei, regele Ruseus și regina Vlaviola.
     Se îmbrățișă foarte mult și promise că de acum nu va mai pleca în pădure. Când prințesa Tania se uită în jur, observă un palat mai frumos ca cel de până acum, cu grădini și chiar și cu o mică pădurice pentru a putea să se plimbe. Henric având și el nevoie de o familie, devenise fratele vitreg al prințesei Tania și astfel viitorul conducător la tron. După mai mulți ani, oamenii au luat toate pietrele de la fostul castel pentru a mai construi câte ceva, dar și pentru a ascunde ce a fost acolo iar la urmă au plantat și au udat în așa fel încât ușa subterană să fie ascunsă cu mușchi.
     Și astfel prințesa Tania precum și întreg regatul au reușit să scape pentru totdeauna de vrăjitoarea Barbara, trăind ascunși cine știe pe unde dar liniștiți.