Basm terapeutic ,,Ioana, castelul și Zâna Miere”

     A fost odată ca niciodată o familie de regi, aceşti aveau multe bogăţii, chiar şi palatul în care locuiau era poleit cu aur. Dumnezeu îi binecuvântase şi cu doi copii, două fetiţe rupte din soare. Fetiţa cea mare, Ioana, frumoasă ca un înger, crescuse şi era acum la vârsta când mergea la şcoală, pe cât era de frumoasă, pe atât era de deşteaptă şi de bună la suflet. Irina, mezina familiei, era încă mică, dar cuminte şi isteaţă. Ele erau bucuria părinţilor, centrul universului lor pe când erau nişte bebeluşe, dar timpul trecu…
Palatul răsuna:
” –Ioana, e timpul pentru teme! Ioana, trebuie să exersezi la algebră! Ioana , la geometrie mai trebuie rezolvate nişte probleme!”
Şi nu, nu era vocea reginei mamă, ci vocea doamnei Isoscel, dădaca copiilor, o doamnă îmbrăcată foarte sobru, cu o privire care te îngheţa. Ea se ocupa de copilaşi acum, căci regele şi regina erau din ce în ce mai prinşi în problemele ţării…
    Ioana, pitită în podul palatului , citea pe ascuns, cum auzi vocea dădacei, piti repede cartea şi coborî grăbită în camera ei.
    „-Imediat, doamna Isoscel, acum mă apuc de treabă!”
Şi, cu ochii trişti, înlăcrimaţi, fata luă trusa de geometrie şi începu să rezolve problemele. Surioara ei, Irina, epuizată de învăţarea culorilor în toate limbile lumii , adormise… Seara o prinse afundată în formule geometrice, doar cina cu părinţii a mai făcut-o să zâmbească şi să îşi amintească cum tatăl ei o învăţase să citească încă de când avea numai 4 ani şi o încurajase în pasiunea ei pentru lectură, dar lucrurile se schimbaseră, părinţii ei erau mai tot timpul plecaţi, ea începuse şcoala, venise dădaca Isoscel să aibă grijă de ea şi surioara ei, la şcoală învăţătoarea nu avea timp decât de lecţii.
    Dar într-o zi pe când era la şcoală, directorul intră la ei în clasă şi îi anunţă:
     „- De astăzi, domnişoara Miere va fi învăţătoarea voastră, vă rog să o respectaţi şi să fiţi conştincioşi ca şi până acum!”
Copiii au privit cu teamă această schimbare, dar curând şi-au dat seama că au cea mai bună învăţătoare din lume. Domnişoara Miere îi ascultase pe fiecare în parte, le ştia acum toate pasiunile, dar şi supărările… Astfel discutase şi cu Ioana , iar împreună cu alţi colegi care aveau aceeaşi pasiune cu a fetei, au format cercul de lectură, copiii legând prietenii strânse. Pe când discutau despre ce au mai citit, domnişoara Miere le spuse:
     “-Astăzi vom merge în Castelul cărţilor, de acum încolo aici ne vom face temele după orele de curs, iar mai apoi ne vom afunda printre cărţi şi vom pătrunde în tainele lumii!”
    De fapt, învăţătoarea avusese şedinţă cu părinţii, discutând şi cu regele şi regina, convingându-i să o lase şi pe Ioana după orele de curs în biblioteca şcolii ( „ Castelul” după cum o numise domnişoara Miere) pentru a face teme şi pentru lectură.