Poezie ,,Lui Eminescu…”

Eu sunt prea mic,ca sa pot scrie,
De-un Luceafăr strălucit,
Ce-a văzut lumina zilei,
Într-un sat din răsărit.

Lângă codrii,lângă ape,
Pe pământul moldovean,
Ca soarele de pe boltă,
Sus în țara lui Ștefan.

Tu ești cel născut cu aștrii,
N-ai pereche pe pământ,
Multe suflete și inimi
Mângâind ,Luceafăr sfânt.

Când citim a tale rânduri,
Uiți necazuri ,uiți de toate.
Care le trăim și astăzi,
După un veac și jumătate.

Când tu,geniul poeziei,
Erai neluat în seamă,
De acele stăpâniri
Trăind o viață de dramă.

Și astăzi ca și atunci,
Mulți din cei născuți cu carte,
Se tot zbat cu sărăcia,
Se tot zbat până la moarte.

Când mă trezesc dimineața,
Văd Luceafărul pe cer.
Celelalte stele multe,
Se întunecă și pier….

Numai Tu,rămâi de-a pururi
În a lumii veșnicie….
Citind operele tale …
Și umila poezie.