Lia și Fobia-Păianjene, te pun la colț!

     O știm pe Lia, o fetiță de 5 anișori, curioasă mereu să descopere tot ce se află în jurul ei.
Într-o zi, în timp ce Lia își strângea jucăriile împrăștiate pe covor după o întâlnire la ceai cu prietena ei cea mai bună, Mia și păpușile lor preferate. Fusese un ceai grozav, cu multe zâmbete și mulți invitați. Toate păpușile și toate animalele de pluș au fost invitate azi la ceai, cu ocazia sărbătoriri primei zile de Primăvară.
Totuși, unul dintre colțurile camerei părea să aibă o pată. Sau era doar o umbră? Ca să se convingă, Lia luă rapid un scaun de la măsuța cu ceai și se urcă pe el. Ajunsă destul de aproape încât să poată atinge cu mâna, dădu de câteva fire de ață lipicoasă, care nu se mai dezlipeau de mâna sa.
   -Bună! se auzi dintr-o dată.
Lia s-a speriat, s-a dezechilibrat și a căzut de scaun.
   -Cine vorbește? întrebă Lia.
   – Eu vorbesc! și din același colț coboară pe o ață subțire un punct mic și negru cu mai multe picioare. Eu sunt păianjenul Steve. Iar aceea este căsuța mea. Cea de pe mâinile tale. De ce mi-a stricat-o? Te-am supărat cu ceva?
   – Ața aceasta lipicioasă este casuța ta? Nu am vrut să o stric doar ca nu știam ce este. Îmi pare rau!
   – Da, este căsuța mea. Eu sunt un păianjen și țes pânză. Iar din această pânză îmi formez o căsuță. De cele mai multe ori, oamenilor le este frică de mine, așa că mă ascund într-un colț al camerei ca să nu mă vadă.
   – De ce le este oamenilor frică de tine? Doar ești așa mic. Mie nu îmi e frică de tine! spune Lia.
   – Nu? Nu îți par urât? Sau prea negru? Sau pânza mea prea sâcâitoare?
   – Nu, ești chiar mic și drăguț. M-ai speriat când ai zis „Bună!” pentru că nu știam că mai este în acestă cameră cineva care poate vorbi. Dar doar atât. Cred chiar că am putea fi buni prieteni.
   – Dar eu n-am avut niciodată un prieten… răspunde păianjenul Steve.
  – Atunci eu voi fi prima ta pritenă! Nu vrei un ceai? Măcar atât să pot face pentru că ți-am stricat căsuța.
   Și așa Liei nu i-a fost niciodată frică de păianjeni, a înțeles că aceștia nu sunt periculoși nici măcăr atunci când căsuța lor este în pericol. Frica este un sentiment normal pe care-l simțim cu toții. Dar dacă încercăm să înțeleg și să aceeptăm anumite lucruri de care ne este frică, acest sentiment va dispărea și vom deveni din ce în ce mai curajoși.