Utilizarea metodelor moderne

     „Calitatea nu este niciodată un accident: ea este întotdeauna rezultatul efortului inteligent”(John Ruskin). Plecând de la o literatură în domeniu (Palmade , Cerghit, Mucchielli) metodele didactice sunt împărţite din punct de vedere istoric în :
– metode tradiţionale/ clasice : expunerea conversaţia, exerciţiul, demonstraţia, observaţia;
-metode moderne: problematizarea, algoritmizarea, cubul, învăţarea prin cooperare, mozaicul, brainstorming-ul, studiul de caz, instruirea programată, metode de simulare, proiectul/tema de cercetare, tehnica ciorchinelui, tehnica Turul galeriei, interviul.
     Însă nu tot ceea ce este ,,vechi” este neapărat şi demodat, după cum nu tot ceea ce este ,,nou” este şi modern. Învăţarea activă dezvoltă gândirea critică, creativă şi responsabilitatea. Cadrul necesar învăţării active trebuie să fie stimulativ bazat pe încredere şi respect între educator şi educat. În procesul predării interactive rolul educatoarei se schimbă: ea formulează probleme, ascultă părerile copiilor, sugerează rezolvări, lucrează împreună cu copiii, corectează greşelile acestora, dar niciodată nu impune autoritar un punct de vedere.
     Condiţia fundamentală pentru proiectarea şi realizarea unor activități pe baza metodelor moderne este cunoaşterea cât mai exactă a structurii componentelor psihice ce urmează a fi formate. Metodele şi procedeele ce caracterizează această strategie didactică sunt : algoritmizarea, instruirea programată şi exerciţiul. Utilizarea metodelor moderne nu trebuie făcută în lipsa unor combinări şi armonizări cu metodele aşa-numite tradiţionale deoarece avantajele şi dezavantajele lor sunt complementare.
    Imaginea şcolii secolului XXI este încă neclară; însă liniile de forţă pe care un observator atent le poate surprinde se pot caracteriza în două tendinţe:
– centrarea pe ,,copil”, pe nevoile celui care este beneficiarul şi , în acelaşi timp, partenerul nostru în propria formare;
– folosirea unor metode şi stiluri moderne care să acopere cât mai bine întreaga sferă de interes a persoanei educate, persoană care va reprezenta resursa şi creatorul de resurse pentru anii viitori.
Învățarea activă presupune un proces de învățare calibrat pe interesele /nivelul de înțelegere /nivelul de dezvoltare al participanților la proces. În cadrul învățării active,se pun bazele unor comportamente observabile:
-comportamente ce denotă participarea (elevul e activ,răspunde la  întrebări, ia parte la activități);
-gândirea creativă (elevul are propriile sale sugestii ,propune noi interpretări);
-învățarea aplicată (elevul devine capabil să aplice o strategie de învățare într-o anumită instanță de învățare);
-construirea cunoștințelor (în loc sa fie pasiv,elevul îndeplinește sarcini care îl vor conduce la înțelegere).
      Nu se schimbă modul de predare natural, ci doar se caută căi de relaţionare într-o simbioză fericită a numerelor, logicii, imaginilor, cuvintelor, muzicii, introspecţiei, experienţei fizice, experienţei sociale, experienţei naturaliste.
     Metodele activ-participative încurajează plasarea copilului în situaţia de a explora şi de a deveni independent. Situaţiile de învăţare,activităţile şi interacţiunile adultului cu copilul trebuie să corespundă diferenţelor individuale în ceea ce priveşte interesele, abilităţile şi capacităţile copilului. Copiii au diferite niveluri de dezvoltare, ritmuri diferite de dezvoltare şi învăţare precum şi stiluri diferite de învăţare.Aceste diferenţe trebuie luate în considerare în proiectarea activităţilor, care trebuie să dezvolte la copil stima de sine şi un sentiment pozitiv faţă de învăţare.
     În acelaşi timp, predarea trebuie să ia în considerare experienţa de viaţă şi experienţa de învăţare a copilului, pentru a adapta corespunzător sarcinile de învăţare.

BIBLIOGRAFIE :
1. Cerghit, Ioan, Neacşu Ion, Prelegeri pedagogice, Polirom, Iaşi, 2001 ;
2. Cucoş, Constantin,Pedagogie, Polirom, Iaşi, 2002 ;
3. Legea nr. 87/2006 – Legea Calităţii Educaţiei ;
4. Niculescu, Rodica, Pedagogie preşcolară, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1999;
5. Revista ,,Învăţământul preşcolar” nr. 2-3/2007 6. M.ED.C „Învăţarea activă”, ghid pentru formatori şi cadre didactice; Bucureşti 2000.