Genul epic-Perspectiva narativă

Concepte operaționale. Aplicații.

Genul epic – cuprinde toate operele literare, în proză sau în versuri, care se bazează pe narațiune, ca modalitate principală de expunere, autorul exprimându-și indirect ideile, gândurile și sentimentele, prin intermediul naratorului, al acțiunii și al personajelor.
Ce urmărim când demonstrăm apartenența la genul epic?
-Exprimarea indirectă a ideilor, a sentimentelor (le menționăm);
-Prezența naratorului (obiectiv sau subiectiv); precizarea mărcilor lexico-gramaticale;
-Acțiunea (subiectul – rezumat, momente ale subiectului; repere spațio-temporale);
-Prezența personajelor (rolul în operă, tipuri umane, modalități de caracterizare – ilustrare);
-Întrebuințarea modului de expunere specific, narațiunea, care se împletește cu dialogul, monologul, descrierea (exemple);
-Prezența unor particularități ale stilului narativ (predominanță verbală, valorile timpurilor narative).

Perspectiva narativă
-Punctul de vedere din care se relatează conținutul operei;
-Persoana la care se face acest lucru, având în vedere consecințele asupra modului de structurare a textului.
Perspectiva obiectivă (omniscientă) / focalizare zero
– narator omniscient, omniprezent, impersonal, neutru, extradiegetic, cu funcție de regie și de control;
– descrierea realității din perspectiva naratorului omniscient;
– oferă o viziune globală;
– personajele au statutul „marionetelor” în mâna „păpușarului” – naratorul omniscient care le dirijează destinele;
– narațiune la persoana a III-a, de tip heterodiegetic.

Perspectiva subiectivă / focalizare internă

-naratorul subiectiv care poate fi același cu personajul; narator-personaj, implicat afectiv; narator intradiegetic, cu funcție de analiză și de interpretare;
-punctul de vedere asupra realității aparține personajului (percepție și interpretare subiective);
-evenimentele relatate sunt de factură interioară, prin tehnici, precum: monologul interior / fluxul conștiinței, introspecția, analiza, autoanaliza, retrospecția;
-permite accesul cititorului la psihologia personajului;
-predomină narațiunea la persoana I.

Naratorul
-principala instanță în comunicarea narativă, „vocea” care prezintă evenimentele;
-emițătorul evenimentelor operei epice;
-instanța abstractă care nu se confundă niciodată cu AUTORUL;
-intermediază relația între autorul abstract – lumea narată – cititorul abstract;
-tipologia naratorului: narator omniscient (știe totul despre personajele sale și întâmplările relatate, putând dezvălui chiar și gândurile ascunse ale personajelor; prezintă mărci lexico-gramaticale de persoana a III-a); narator-personaj (participă la acțiune în calitate de personaj, de cele mai multe ori, în calitate de erou sau personaj principal; la nivelul textului, se remarcă prin persoana I, mărci lexico – gramaticale ale implicării subiective și afective); narator – martor (ia parte la acțiune în calitate de observator, fiind marcat de indici textuali, precum: secvențe la persoana I, alternând cu persoana a III-a, mărci ale subiectivității.

Exemple: naratorul omniscient din nuvela Moara cu noroc, din romanele Ion, Enigma Otiliei, Baltagul; naratorul – personaj Allan din romanul Maitreyi, Ștefan Gheorghidiu din romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război; naratorul – martor Călugărul Gherman din povestirea Haralambie, M. Sadoveanu.

Aplicații:
Realizați două compozitii, de câte 15-20 de rânduri, în care să prezentați cele două tipuri de perspectivă narativă, având drept suport fragmente, la alegere, din textele studiate la clasă.

Picture of Zugravu Oana

Zugravu Oana

Profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național „Gheorghe Asachi”, Piatra-Neamț, gradul didactic I, doctor în Filologie;

Scroll to Top
Scroll to Top
  • 0 Facebook
  • Email
  • Imprimă
  • Copiază legătura
Copy link