Liviu Rebreanu a fost un împătimit al mașinilor, făcând parte din clubul deținătorilor de automobil din perioada interbelică, primul posesor de mașină din România care nu era politician sau om de afaceri.
A avut un Chevrolet din 1926. Și-a luat aceeași marcă în 1928, apoi, pentru a face rost de bani, le-a închiriat, legal, serviciilor de taxi. În 1930 și-a luat un Dodge, pe care și l-a oprit pentru el. La biroul la care scria și-a «făcut» școala de șoferi, acesta fiind simulatorul lui auto.
Mac Linscott Ricketts a fost singurul student al lui Mircea Eliade, din perioada în care acesta a fost profesor la Universitatea din Chicago, care a învățat limba română pentru a traduce operele profesorului său.
În anul 1940, Ion Minulescu a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minulescu. Ea a devenit una dintre puținele femei legate de Marea Lojă de Adopțiune ”Steaua Orientului” care fusese fondată pe 1 martie 1922. Există consemnate numele a 24 de “surori” inițiate în masonerie, printre care prozatoarea Bucura Dumbravă, actrița Agespina Macri-Eftimiu, care era soția scriitorului Victor Eftimiu, Zoe C. Pallade etc.
Max Blecher este un caz unic în literatura noastră, un scriitor care a transformat suferința personală cumplită în literatură de excepție.
Din cauza bolii care l-a imobilizat la pat încă de la vârsta de 19 ani- Blecher a fost diagnosticat cu Morbul lui Pott (tuberculoză osoasă, localizată la coloană)-, scriitorul a renunțat la studii și a fost internat în sanatorii din țară și străinătate. S-a concentrat în romanele și versurile sale asupra propriilor trăiri, a universului interior pe care l-a explorat prin viziuni, senzații, vise, halucinații, dezvăluindu-l într-o nemaipomenită complexitate.
George Bacovia avea mare talent la desen. Astfel, în 1899, a obținut premiul I pe țară la concursul ”Tinerimii române” pentru „desen artistic de pe natură”.
S-a dovedid un foarte bun executant la vioară și la alte instrumente din orchestra școlii, pe care a și dirijat-o.
Marin Preda a scris doar cu un stilou cu penița de aur și niciodată cu pixul sau creionul. După moartea sa, stiloul nu a mai scris niciodată, deoarece penița era tocită și, pentru a-l putea folosi, trebuia să știi cum să îl poziționezi, lucru pe care nimeni nu a putut să îl facă.
Ana Blandiana a fost ucenic la o echipă de meșteri care erau țărani unguri, după ce a fost respinsă la facultate. De la aceștia a învățat să tencuiască. Deși i se părea o muncă grea, era foarte mândră de ceea ce făcea.
Marin Sorescu a ajuns, în 1992, în faza finală a Premiului Nobel pentru Literatură. Nu ghinionul ar fi fost de vină pentru faptul că scriitorul nu a obținut acest premiu, ci detractorii acestuia, implicați direct în refuzul premiului- Mircea Dinescu, Ana Blandiana și Ștefan Augustin Doinaș.
Camil Petrescu nu și-a cunoscut niciodată părinții, fiind încredințat la naștere unei doici care s-a ocupat de creșterea și educația acestuia. A fost elev al Colegiului ”Sf. Sava” și al Liceului ”Gheorghe Lazăr” din București, a urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere de la Universitatea București. iar între anii 1916-1918 a fost înrolat ca ofițer în război. Scriitorul a luptat în campania din toamna lui 1916. Rănit, a revenit pe front un an mai târziu, în Moldova, unde și-a pierdut auzul unei urechi în timpul unui bombardament. A fost luat prizonier de germani în iulie 1917, închis într-un lagăr din Ungaria (Sparonyek), apoi într-unul din Boemia (Plan), fiind eliberat în primăvara anului 1918.
Iubirea pentru Camil Petrescu și prietenia cu acesta o determină pe Cella Serghi să se dedice scrisului și să stabilească prietenii literare cu Mihail Sebastian, Eugen Lovinescu, Liviu Rebreanu. Deși tânărul Camil nu i-a împărtășit iubirea, personajele feminine din opera sa au avut ca sursă de inspirație imaginea scriitoarei- doamna T sau personajele feminine din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”.
Bibliografie:
Enciu Minodora
Profesor de Limba și literatura română la Liceul Special ,,Moldova”;