Motto :
De la aceste fermecate izvoare dă apă vie
câtă să se adape toți cei care cântă și se simt ai acestui popor și ai acestui pământ.
(Mihail Sadoveanu)
Teleormanul, străveche vatră românească, situată pe locul ,,pădurii nebune”, vechiul „Deliorman”, este un teritoriu ce a rezistat în negura veacurilor.
Câmpia a fost brăzdată de câteva râuri pe valea cărora s-au așezat comunitățile umane.
Partea de nord-est a județului este traversată de apa Glavaciocului, ce izvorește de sub dealul pe care este așezată Mănăstirea și chiliile de calugări ce-i poartă numele, la interferența județelor Teleorman, Argeș și Dâmbovița.
Din punct de vedere geografic, zona Videle este o zonă de câmpie, Câmpia Găvanu-Burdea, constituită pe locurile de odinioară ale codrilor Vlăsiei, udată de puținele șuvițe de apă ale pârâului Glavacioc. De aici fac parte comunele Poeni, Sârbeni, Gratia, Siliștea-Butești, Blejești, Cosmești, Crevenicu, Mereni și orașul Videle cu cartierele sale.
Din punct de vedere istoric, această zonă a făcut parte din fostul județ Vlașca, plasa Glavacioc, cu reședința la Videle.
Viața sprituală a dăinuit pe aceste meleaguri din vremuri îndepărtate. Oamenii de aici au fost harnici și muncitori, s-au înfrățit cu natura darnică și ocrotitoare, au cântat și la bine și la rău, sensibilizându-și inima.
Folclorul literar din această zonă nu are trăsături distinctive, ci este caracteristic zonei Vlașca, ca zonă de interferență între Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, nu mult deosebite între ele.
a) Folclorul obiceiurilor este legat de muncile câmpului, de sărbatorile de iarnă, de momente din viața omului. Obiceiurile legate de muncile câmpului sunt palid întrezărite în negura timpului. În vremurile secetoase de vară veneau paparudele de cântau și jucau în curtea cetățenilor, iar aceaștia le stropeau cu găleata de apă în timp ce ele cântau:
,,Paparudă, rudă,
Vino de ne udă,
Paparudă, rudă,
Vino de ne udă,
Să-nnoreze cerul
Să dea cu găleata, leata
Pentru toată zloata
Cu găleata plină
Ploile să vină.
Să dea cu gălețile
Ca să umple văile
Să curgă țurloaiele
Apele să-nmoaie
Să se facă grânele
Și toate porumbele.” (inf. Stancu Ioana – Tămășești)
Jucătorii, 2-3 copii sărmani, până la vârsta de 9-10 ani, încinși la mijloc cu frunze de bozii, își primeau răsplată câțiva bănuti, un ciur de mălai, ouă sau alte produse după cum considera gazda.
Caloianul se organiza tot în zilele secetoase de vară de către copiii aflați în luncă, pe malul apelor sau lângă o fântână. Se modela din lut un chip de om, se așeza pe o scândurică, se împodobea cu flori ca un mort și toţi copiii plângeau în jurul lui, declamând versurile:
,,Ene, Garoene,
Ene, Garoene
Du-te-n cer și cere
Să deschidă porțile
Ca să vină ploițele
Să curgă ca gârlele
Zilele și nopțile…”
Deci, Caloianul (Garaone, pronunțat local) era întruchipat într-o făptură omenească, aducătoare de ploaie. Acesta era legănat și jucat în brațe și după ce se cânta cântecul, se arunca în lac, gârlă sau fântână.
Găsim destulă poezie în acest obiect străbun izvorâtă din dorința aprigă de a aduce ploaie, adresată unei forțe atotputernice.
b) În zona cercetată, Drăgaica, apare numai ca o sărbătoare religioasă, respectată ca atare, fără să se vadă în vers și cântec, iar în partea de sud a județului mai persistă „Lăzărelu” inexistent aici.
În schimb, colindele de sărbătorile de iarnă își păstrează și astăzi vigoarea. Îmbinând vechile trăsături religioase cu aspecte laice, urmărind urări de sănătate și prosperitate pentru anul ce vine, gama lor este variată, colinde de copii, de seară, colind de dimineață, colind de preșcolari sau de școlari, Reloiul, Steaua, Plugușorul, Sorcova, Colind de Sf. Ion, Vasilca. Folclorul legat de momentele principale din viața omului îl întâlnim astfel:
1. Ursitorile (la trei zile de la naştere se pun copilului diferite obiecte pe care să le folosească în viață, precum carte, creion, sapă, maşină etc.)
2. Datul de grindă (când împlinește un an)
,,Sus, sus
Pui de urs,
Crești din tindă
Până-n grindă
Plug de fier
Să lupți cu el.
Sănătos
Ca Făt-Frumos
Și deștept
Ca omul drept.” (inf. Stoian Ioana – Tămășești)
3. Orația de nuntă și dezlegarea de nuntă o primesc mirii de la părinți. Ceremonialul nunții tradiționale românești mai este completat cu „Cântecul miresei” și al ginerelui.
4. Bocetul nu s-a concretizat aici în producții versificate deoarece, spre deosebire de alte părți ale țării, aici nu se angajează bocitoare, durerea este exprimată conform trăirii și simțirii. Sentimentul înălțător, profund uman, dragostea, este exprimată în mod deschis, fără ocolișuri, din conștiința faptului că numai o căsnicie din dragoste aduce fericire:
„Foaie verde o viorea
Cui nu-i place dragostea
Dumnezeu să nu i-o dea
Și să mi-o dea numai mie
Să mi-o duc până-n vecie
Că n-oi mai trăi cât pământul
Dar să iubesc cum mi-e gândul.”
În condițiile vieții noi, creatorii populari caută să exprime noul conținut în imagini deosebite, conform cu fantezia și cu capacitatea de a crea rapid versuri rimate.
Imaginile noi afirmă tot mai hotărât realitatea prin ceea ce are mai convingător, mai mobilizator. Cântecele noi vorbesc despre noua înfățișare a locurilor natale, despre profundele mutații ce au intervenit în distribuția forței de muncă, despre noile realități economice.”
„Foaie verde-a murele
Să vezi pe la Videle
Cum se-nalță sondele
Și umplu ogoarele.
Foaie verde fir mohor
Bade-al meu este sondor
Scoate țiței la lumină
Să trăim o viață bună.”
(M. Pârvan – lăutar Videle)
Olteanu Dorina Mariana
Profesor de Educație fizică și sport la Liceul Teoretic, Videle, județul Teleorman;
Responsabil al ariei curriculare Educație fizică/Arte, metodist al IȘJ Teleorman din anul 2012, cu o bogată experiență în domeniu, cu publicății în reviste de specialitate și nu numai din țară și afara țării, participări la simpozioane și conferințe;