Frumosul oraş Hamelin era un loc liniştit până când, într-o zi, o puzderie de şoareci invadară toate casele. Primarul, disperat, oferi o mie de mărci cui putea să scape oraşul de teribilă invazie de şoareci. Zilele treceau şi nimeni nu reuşea să facă nimic, dar, în cele din urmă, apăru un tânăr ciudat, înalt şi slab, care ascundea un flaut sub mantaua sa. Curiosul personaj ceru să vorbească cu primarul.
-Domnule primar, spuse tânărul, eu pot să vă scap de şoareci. Dar sunt sărac şi vreau să ştiu ce mi-aţi oferi drept recompensă.
-Am oferit o mie de mărci celui care va găsi o soluţie.
-De acord atunci. Până se va înnopta, nu va mai rămâne niciun şoarece în Hamelin.
Apoi se îndrepta către piaţa principală, unde se apuca să cânte o melodie din flaut. Când lumea începuse să-şi piardă încrederea în el, apăru un şoricel, se apropie de flautist şi rămase lângă acesta fermecat. Apoi veni un alt şoarece, după care altul şi altul, până se adunară atât de mulţi, încât era imposibil să-i numeri. Flautistul cânta fără să se oprească, iar şoriceii rămâneau în jurul lui.
Când deja erau cam o sută de mii de şoareci, tânărul se îndrepta agale spre rău.
-Nu-l va putea traversa! Se va îneca! tipa lumea.Dar flautistul ajunse la mal, continua să meargă şi se scufunda până la mijloc, cântând în continuare din flaut. Şoarecii, atraşi de muzică, intrară în apă după el şi, cum nu ştiau să înoate, se înecară. Când flautistul ajunse pe celălalt mal, nu mai era nici un şoarece viu.
Toată lumea îl aclamă pe salvatorul oraşului, care trecu râul înapoi şi se îndrepta către primărie, urmat de o mulţime de oameni. Primarul îi ieşi în întâmpinare la uşă.
-Om bun, usucă-ţi hainele, apoi vino să te ospătezi.
Când se pregătea să plece, îi dădură o punguţă din piele. Tânărul o desfăcu şi văzu că înăuntru nu erau decât o sută de mărci.
-Domnule, nu aşa ne-am înţeles. Mi-aţi promis o mie de mărci şi nu plec până când nu mi le daţi.
-Obraznicule! Cum îţi permiţi să ceri atât de mult doar pentru că ai cântat la un flaut ? Pleacă imediat şi mulţumeşte-te cu cele o sută de mărci, pentru că încă pot să mă răzgândesc şi să ţi le iau înapoi!
Flautistul îl privi supărat şi ieşi în grabă, spunându-i:
-Vei regreta ceea ce mi-ai făcut!
Apoi traversă oraşul şi ajunse în parc, unde se jucau aproape toţi copiii. Acolo se opri, scoase flautul şi începu să cânte o melodie foarte frumoasă. Toţi micuţii, parcă hipnotizaţi, se apropiară de omul care cânta fără să se oprească, până când nu mai rămase în case niciun copil.
Atunci flautistul ieşi din parc şi toţi copiii îl urmară. Oamenii ghiciră ce urma să li se întâmple copilaşilor şi începură să-i strige, dar fu în zadar. Că fermecaţi, îl urmau pe flautist, care se îndrepta către râu.
-Îi va îneca! ţipau oamenii îngroziţi. Dar când ajunseră la rău, omul se abătu din drum către o colină înalta.
-Nu merg la râu! Sunt salvaţi! se auzi din mulţime. Muzicantul începu să urce colina urmat de către toţi copiii, în afară de unul, care, fiind şchiop, mergea mai greu şi rămăsese în urmă. Când flautistul ajunse pe culme, în deal se deschise o imensă crăpătură, în care intrară cu toţii. Copilaşul şchiop, ajunse şi el pe culme, tocmai când dealul se închidea, înghiţindu-i toţi prietenii.
Spaima invada Hamelinul, unde se auzeau numai plânsete. Primarul fugi, deoarece oamenii îl învinovăţeau pentru aceasta nenorocire cauzată de zgârcenia lui.
Copilaşul şchiop fu adoptat de toate mamele din oraş, şi, deşi îl copleşeau cu dragoste şi cadouri, era trist pentru că nu avea cu cine să se joace.
Într-o zi se urcă pe colină şi se aşeza pe iarbă, gândindu-se la prietenii săi dispăruţi. Deodată zări ceva care strălucea în iarbă. Când se uita mai bine, văzu că lângă el era, de fapt, flautul celui care îi răpise pe micuţi.
Copilul cel şchiop, care avea o memorie bună, încerca să cânte melodia pe care o auzise de la flautist. De la primele note ale melodiei, simţi cum pământul se mişcă sub picioarele sale. Cântă în continuare şi – minune ! – colina începu să se deschidă şi imediat apăru un copil, apoi altul şi altul, până ce ieşiră toţi afară, zâmbind fericiţi că fuseseră scăpaţi de blestem, apoi se îndreptară către oraş. Părinţii, când îi văzură, se bucurară nespus şi dădură sfoara în ţară. Toţi se îmbrăţişau şi se sărutau.
Primiră copilaşul şchiop ca pe un erou şi îl purtară pe umeri până la primărie, unde noul primar îi mulţumi şi îi dărui o mie de mărci. Flautul a fost ars într-un foc făcut în piaţă şi din acea zi, Hamelinul a redevenit un oraş plin de fericire şi linişte, fără şoareci şi fără oameni zgârciţi.
