Lectură online-Condeiele lui Vodă


*Opțional Completează-ți numele! (Pentru clasament și diplomă)

Condeiele lui Vodă

Legendă populară

    Am să vă povestesc ceva din istorie, ceva care s-a întâmplat demult, demult, când ţara era ameninţată de puterea cea mare a sultanului, adică a împăratului turcilor. El cucerise multe ţări şi râvnea să supună şi ţara noastră. Se numea Baiazid. Şi pentru că năvălea ca o vijelie, lumea l-a poreclit Fulgerul. În vremea aceea, voievod în Ţara Românească era Mircea, căruia noi îi zicem Mircea cel Bătrân.
      Când a auzit că sultanul Baiazid Fulgerul se apropie de Dunăre, gata să năvălească în ţară, Mircea vodă a dat poruncă: „Toţi bărbaţii să se gătească de oaste! Fiecare să aibă cal, tolbă plină cu săgeţi, suliţă, ghioagă şi scut. Care au topoare şi săbii, să vină cu ele la locul de adunare a oştirii. Că asupra ţării vine mare primejdie turcească!”
     Oamenii, ce să facă? Au lăsat toate celelalte treburi şi s-au pregătit de luptă. Fierarii au făurit săbii; lemnarii au încordat arcuri şi au strujit suliţi din lemn tare; ba, le-au şi pârlit în foc, anume ca să fie şi mai tari. Dar dacă suliţi, săbii, scuturi, arcuri, topoare ori săbii trebuiau câte unul sau câte una de fiecare oştean, săgeţi trebuiau multe, de două-trei ori mai multe decât soldaţi avea Baiazid sultan. De aceea toţi românii, care aveau cât de cât îndemânare la cioplit, s-au apucat, în grabă, să facă săgeţi. Băieţii şi fetele, flăcăii şi bătrânii, toţi ciopleau cu cuţitele, mii şi mii de săgeţi.
     Acu, Mircea vodă cel Bătrân umbla prin ţară, să vadă cum împlinesc oamenii porunca şi cum se pregătesc să-şi apere ţara. Ca să nu-l cunoască lumea, îmbrăcase strai ţărănesc, ca un drumeţ oarecare. Aşa ajunse într-un sat, Boiştea. În mijlocul lui, pe pajişte, zeci şi zeci de săteni, ce făceau? Jucau hora? Nu: ciopleau săgeţi şi, din când în când, aruncau câte o glumă, ca să se înveselească şi să li se pară munca mai uşoară.
     Mircea vodă se bucură văzând hărnicia şi voia bună a oamenilor lui. Întrebă pe un băieţandru: „Ce faci aici, flăcăoaşule?“ „Păi, ce să fac? Condeie!” „Condeie?… Parcă seamănă cu săgeţile”. „Noi le spunem condeiele lui vodă”. „De ce le spuneţi aşa’?“ „Pentru că, la porunca lui vodă, cu ele vom scrie pe spatele duşmanilor vrerea noastră de libertate”. „Frumos, flăcăoaşule”, l-a lăudat măria sa. „Dar… cerneală aveţi?“ Baieţandrul s-a gândit o clipă şi a zis răspicat: „Avem: dragostea de ţară care izvorăşte în călimara inimii noastre”.
    Mult s-a bucurat Mircea vodă de asemenea vorbă; l-a sărutat pe acel flăcăoaş şi l-a întrebat: „Cum te cheamă’?“ „Mă cheamă Stroe… Dar domnia ta cine eşti şi de unde vii?” „Ai să afli tu, când vom porni lupta“, a surâs voievodul, cu bunătate. Apoi a luat cuţitul din mâna băieţandrului şi a încrustat pe o săgeată litera „S”,  iar pe alta „M”. I le-a pus în tolbă şi a zis: „Pe astea să le foloseşti numai la mare primejdie”. L-a ţintit cu privirea pe Stroe, a zâmbit, a urat tuturor „spor la treabă” şi a plecat. Înţelegeţi: nu voia să ştie satul că el, vodă însuşi, a venit în cercetare.
    Rămas între ai săi, Stroe a privit cu luare aminte săgeţile încrustate cu litere şi le-a aşezat în tolbă, să le folosească aşa cum a zis acel drumeţ tainic.
    Când a năvălit Baiazid sultan Fulgerul în ţară, cu potop de soldăţime, călări şi pedeştri, cu iatagane, suliţi, arcuri şi săgeţi. Mircea vodă, cu oastea lui, l-a aşteptat la Rovine, în câmpii, în preajma unor mlaştini, înconjurate de copaci bătrâni şi stufoşi. Iar când s-a apropiat armia duşmană, voievodul a sunat din bucium. Atunci, românii, adăpostiţi după copaci, au slobozit o grindină de săgeţi. Săgeţile au răpus mulţi duşmani.
   Printre arcaşii români se afla şi Stroe, cel cu „condeiele lui vodă”. Urcat într-un stejar stufos, trăgea săgeată după săgeată. Scria şi el pe trupul neprietenilor dorinţa de libertate.
     Dar bătălia era nespus de grea. Duşmanii, de zece ori mai mulţi decît românii. Mulţi şi puternici şi viteji şi pricepuţi la război. Că doar asta le era meseria: războiul şi prada. S-a întunecat cerul de mulţimea săgeţilor, iar apa şi pământul s-au înroşit de sângele curs din răni.
    Deşi, cum am spus, românii trebuiau să lupte unul contra zece, totuşi nu s-au lăsat. Au prăbuşit mulţi duşmani în mlaştini, scufundându-i cu cai cu tot. Pe alţii i-au pus pe fugă, copleşindu-i cu săgeţile, suliţele, săbiile ori topoarele.
Stroe, de acolo, din stejarul lui, a ochit şi a doborât numeroşi potrivnici. De multe ori l-a văzut pe Mircea vodă însuşi aruncându-se în luptă, în locurile unde era greul mai greu.
    Spre înserare, Stroe mai rămăsese doar cu două săgeţi: cea cu litera „S“ şi cea cu litera  încrustate de drumeţul necunoscut care-i vizitase în sat. Nu i s-a părut că a fost un ceas aşa de primejdios, încât să le folosească. Deci le pastra în tolbă, la locul lor.
    Când pe câmpul de bătălie mai rămăseseră doar câte un pâlc răzleţ de turci, voievodul şi-a oprit calul, să se odihnească, drept sub stejarul în care se afla Stroe. Băieţandrul nu ştia ce să facă: să coboare ori să mai aştepte? Dar, deodată, văzu cum un turc, aflat mai încolo, într-un grup de răniţi, apucă o suliţă şi se pregătea s-o înfigă în spatele voievodului. Cu o repeziciune deznădăjduită, Stroe trase o săgeată din tolbă şi o trimise în pieptul celui care era gata-gata să-l ucidă pe vodă. Şi cum încă un duşman se ridicase în genunchi şi, încordând arcul, îl ochea tot pe Mircea voievod, Stroe i-o luă înainte şi-l doborî şi pe acesta, cu cealaltă săgeată.
    Vâjâitul ascuţit al săgeţilor, răcnetul celor doi duşmani răpuşi îl făcură pe Mircea vodă să cerceteze de unde i-a venit salvarea. Văzându-l pe Stroe în stejar, îi porunci să coboare. „Parcă te cunosc, tinere”, a zis măria sa. „Şi mie mi se pare că… se minună Stroe. „Tu eşti cel care a numit săgeţile cu nume frumos: „Condeiele lui vodă”. Nu-i aşa?“ „Aşa-i, măria ta…“ l-a cunoscut acum şi Stroe pe voievod. „Şi ce-ai făcut cu cele două săgeţi pe care am încrustat câte o slovă?“ „Le-am folosit, acum, împotriva celor doi duşmani care voiau să te ucidă, măria ta”.
    În adevăr, scoţând săgeţile din trupurile celor doi duşmani, au văzut că pe una se afla crestată litera „M”, de la numele „Mircea”, iar pe alta „S”, de la Stroe. Deci, două săgeţi, ca două peceţi.
    Foarte bucuros că ţara are tineri aşa de viteji, Mircea voievod, biruitorul de la Rovine în câmpii, l-a luat pe Stroe pe lângă sine, dându-i rang de căpitan, cel mai tânăr căpitan din oştirea română din vremea aceea.

Să vedem ce ai înțeles!


În sat a sosit:
În vremea aceea, voievod în Ţara Românească era...
Țăranii confecționau săgeți pe care le numeau:

Alege explicația pentru expresia ”vom scrie vârtos pe pielea vrăjmașilor”:
Ostașul român care păstra în tolba sa ”condeiele lui vodă”, era....
Bătălia dintre ostașii români conduși de Mircea cel Bătrân și ostașii turci conduși de Baiazid Fulgerul a avut loc la....
Alege propozițiile în care cuvintele ”odată” și ” o dată” au fost folosite corect:

Alege sinonime pentru următoarele cuvinte: strae, poruncă, cărunt.
Alege antonime pentru următoarele cuvinte: vrăjmaș, bunătate, a ataca.
Tânărul ostaș, Stroe, a fost numit de către Mircea cel Bătrân.....
  • Articole autor
Martin Petronela

Prof. Înv. Primar Șc. Gim. nr.16 ”M.I.Dobrogianu”, gradul didactic II, vechime la catedră 14 ani.

    Autorul nu are alte postări
Te-ar mai putea interesa:
Scroll to Top

REȚINE!

Înainte de a începe testul, fii sigur că ai consultat" Modalitatea de completare a testelor online". Dacă nu, dă un click pe butonul de mai jos.

Copy link