O să fiu Verde! după Elia David

        A fost odată un fir de iarbă necăjit, necăjit...
           - Cine te-a supărat, firule? îl întrebă mama Iarbă, mângându-i încet trupul firav.
           - Eu m-am supărat, răspunse el, sucindu-se și răsucindu-se pe loc. M-am supărat pentru că nu sunt roșu.
           Iarba începu să râdă, acoperită de clipocitul apei în care fiul său își văzu pentru prima oară culoarea.
         - Și de ce, mă rog, ai fi vrut să fii tocmai roșu? îl întrebă ea atunci, dornică să afle.
         - Pentru că am auzit că roșul e culoarea iubirii, și e cea mai vie. Și dacă te îmbraci în culoarea asta nu treci așa de neobservat ca mine.
          Atunci mama Iarbă se vorbi cu o sfeclă să rezolve împreună problema.
          Fericit că dorința i-a fost îndeplinită de Doamnă Sfeclă, care n-a stat prea mult pe gânduri, firul se aplecă deasupra apei:
         - Ești frumos, spuse apa, dar nu mai semeni cu tine.
          O broască îl zgândări și ea:
        - Oaaa...., te observ, dar nu te recunosc.
         Atunci firul se necăji și mai tare. Și dori să fie galben.
  Mama Iarbă merse la Domnul Șofran, pe care îl găsi în toane bune, aplecat peste o eprubetă.
      Galben din cap până în picioare, firul de iarbă se oglindi iar în apa foarte sinceră:
        - Ce te-ai ofilit așa? îi spuse ea.
        - Nu m-am ofilit, sunt galben ca o rază de soare.
       - Oaaa..., veni și broasca, privind printre degetele răsfirate cu care își acoperi ochii bulbucați… La soare mă pot uita, dar la tine ba!
         Atunci firul de iarbă se spălă și de galben, gândindu-se că albastrul e culoarea lui preferată.
Mama, plină de răbdare și de înțelegere, rugă o mură să-i dea puțin din culoarea sa.
        Micul fir de iarbă își zise, căutând aprobare în ochii adânci ai apei. :
        - Cât de frumos sunt!
       - Dar de ce nu te văd? zise ea, plină la ora aceea doar de albastrul văzduhului.
       - Oaaa…, sări și broasca de colo, mirată. Cerule… câte pot să-i treacă unui fir de iarbă prin cap!
        Descurajat, firul de iarbă privi în jur. S-ar fi tăvălit prin cenușă, ba nu, prin cărbune, numai ca să se asorteze cu tristețea ce-l făcea să-și simtă sufletul negru. Când, deodată, îi veni ideea salvatoare, care îl umplu de bucurie, de dragoste și de viață:
       - Știu: o să fiu Verde!

Cine era necăjit / necăjită ?

Firul de iarbă era supărat:

Alege ordinea corectă a culorilor pe care le-a „îmbrăcat” firul de iarbă:

Firul de iarbă și-a dorit să fie roșu pentru că:

După ce a devenit roșu, firul de iarbă era:

Firul de iarbă luă puțin galben de la:

Când era galben, firul de iarbă părea:

Firul de iarbă își dori să devină albastru deoarece:

Când s-a hotărât să fie verde, firul de iarbă era:

Din această lectură am învățat: